Una dintre cele mai cunoscute definiții ale șahului o reprezintă sintagma „sportul minții”. Acesta dezvoltă o serie de abilități cum ar fi: puterea de concentrare, atenția, răbdarea, imaginația, combativitatea, voința de a învinge, dar și spiritul de fair-play, gândirea logică sau creativitatea. Numeroase studii arată că preșcolarii și școlarii care joacă șah obțin performanțe notabile la materiile studiate la școală, în special la matematică și la științele umaniste. Prin practicarea acestui sport copiii sunt încurajați să-și imagineze o serie de acțiuni, înainte ca acestea să se producă, să-și stabilească scopuri pe termen lung, să ia inițiativa pentru a le atinge, să evalueze rezultatele acțiunilor făcute și credem noi, cel mai important lucru, sunt învățați mai întâi să gândească, apoi să acționeze. Cunoscând aceste aspecte și dorind să insufle copiilor dragostea pentru acest sport, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Grupul de inițiativă pentru tineret din cadrul Protopopiatului Târnăveni, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială „Traian”, Școala Gimnazială Iernut și Școala Gimnazială Șeulia, a organizat, în data de 07 martie, un Concurs de Șah pentru elevii de gimnaziu. Gazda acestui eveniment a fost Primăria Municipiului Târnăveni, prin Centrul social și de recreere Victoria, care i-a primit cu mult drag pe micii șahiști. Concursul a debutat cu mult entuziasm, participanții dând frâu liber imaginației pe cele 64 de pătrate, fiecare jucător arătându-și pe tabla de șah propriul stil de joc și personalitatea. Câștigătorul concursului a fost elevul Nicolae Czari, iar locul doi a fost obținut de eleva Alexia Fuleki, ambii de la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu”. Toți participanții care au trecut testul răbdării și al concentrării, au învățat că pentru a ajunge la succes este nevoie de muncă asiduă.
Pr. Protopop, Sergiu Dumitru