Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, sâmbătă, 24 martie a.c., se va desfășura în Protopopiatul Luduş o seară de promovare a vieţii şi familiei, eveniment ce se înscrie în activitatea desfăşurată la nivelul întregii țări, şi anume „Marşul pentru viaţă – 2018”, ce are drept scop reafirmarea valorilor familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieţii prin nașterea de copii şi creșterea lor în credinţă sfânta şi iubire milostivă.
Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” din orașul Luduș, unde se va desfășura un recital de pricesne intitulat „La umbra Crucii Tale”, în interpretarea solistei Paula Seling și a pr. Marius Ciprian Pop. Părintele va susține și o prelegere despre importanţa familiei tradiţionale, a naşterii de prunci şi a vieţii umanee. Întreaga activitate, aflată la cea de a III-a ediţie, este organizată de Primăria Luduș, Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” și Protopopiatul Ortodox Român Luduş. Dorin Grama