Conferință și prezentare de carte la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

23 Martie 2018
Joi, 22 martie, începând cu ora 18:00, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, a avut loc conferința cu tema Lucrarea pocăinței într-o lume secularizată, susținută de Arhimandritul Melhisedec Ungureanu, și prezentarea cărții semnate de același părinte, Prin tărâmul pocăinței. Cuvântări duhovnicești, de către părintele Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Stareţul Mănăstirii Lupşa le-a vorbit tinerilor teologi şi celor prezenţi în Aula Dumitru Stăniloae a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia despre pocăinţă. Potrivit Părintelui Arhimandrit, primele patru duminici din Postul Mare pot fi privite, din perspectivele credinței, ca etape ale lucrării pocăinței: de la lucrurile exterioare ajungem să ne recunoaștem neputința, apoi să ne asumăm această neputință și în final să ne interiorizăm lucrarea harului, care preface viața noastră. Făcând referire la două personalități ale culturii române contemporane: Alexandru Dragomir și Horia-Roman Patapievici, părintele Melchisedec a vorbit despre evoluția omului din antichitate până în prezent și a detaliat referințele omului tradițional – ancorat în relația lui cu Dumnezeu, cu tradiția, cu neamul și cu valorile adevărate, omul modern – fără Dumnezeu, autonom, și omul recent – fără întrebări, fără trecut și fără valori. Acesta a concluzionat faptul că pocăința este lucrarea care preface lacrimile de durere în lacrimi de mângâiere și mai apoi în lacrimi de recunoștință. În deschiderea părții a doua a conferinței, părintele consilier Oliviu Botoi a făcut o prezentare a cărții Prin tărâmul pocăinței. Cuvântări duhovnicești, carte semnată de Părintele Arhimandrit Melhisedec Ungureanu, starețul Mănăstirii Lupșa, apărută la editura Reîntregirea în aceste zile si care are un cuvânt înainte semnat de către Părintele Arhiepiscop Irineu. Cartea are două părți: prima parte cuprinde 4 conferințe: Bucuria pocăinței, Pocăința ca dar și cale spre Dumnezeu, culminând cu Pocăința ca naștere întru Împărăția și ca stare a duhului nostru. În această primă parte se găsește și un interviu realizat la radio Reîntregirea despre lucrarea pocăinței. Partea a doua a cărții cuprinde 10 cuvântări rostite în cadrul Postului Mare și care pot reprezenta tot atâtea trepte pe calea pocăinței în urcușul spre Înviere, prin care fiecare om poate trăi în mod concret taina pocăinței. La finalul conferinței, Parintele Arhinadrit Melchisedec, a răspuns întrebărilor celor prezenți în sală și a oferit autografe celor care au dorit să achiziționeze cartea. Acest eveniment a fost organizat de Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia, cu sprijinul Asociației Studenților Creștini Ortodocși si cu implicarea deosebită a părintelui Florin Parasca, duhovnicul Facultății de Teologie din Alba Iulia.
Share