Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia are deosebita plăcere de a vă invita JOI, 3 mai 2018, începând cu ora 11.00, la Conferinţa cu tema „Prevenirea Abandonului Școlar: Angajament și Dăruire, Impact și Perspectivă”, eveniment care va avea loc la Alba Iulia, la Hotel Parc – Sala de Conferinţe.
Evenimentul se doreşte a fi o prezentare a rezultatelor intervenției asupra nevoilor identificate în cercetarea sociologică derulată în anul școlar 2016 – 2017, pe un eșantion de 50 cadre didactice și 505 părinți ai copiilor înscriși în Programul ,,Prevenirea abandonului școlar”.
Vor lua cuvântul:
- Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei
- Reprezentantul Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie București
- Ion Dumitrel – președinte al Consiliului Județean Alba
- Ioan Vlasa – director FAER Reghin
- Pr. Nicolae Călin Ignat – preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
- Bianca Mărginean – manager de formare
- Prof. Sorin Valerian Chirilă – directorul general al DGASPC Alba
- Prof. Marcela Dărămuş – inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Județean Alba
- Intervenţii ale participanţilor
Reţeaua de prevenire a abandonului şcolar din judeţul Alba înseamnă în prezent 24 de centre dintre care 12 Centre educaţionale de zi ce funcţionează în sedii proprii şi 12 Centre de prevenire a abandonului şcolar ce funcţionează în cadrul unor şcoli generale. În aceste centre, peste 600 de copii sunt sprijiniţi să nu abandoneze şcoala şi să îşi continue studiile, prevenindu-se în acelaşi timp şi abandonul familial. Ei beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi gratuit de cadre didactice specializate care îi ajută să îşi îmbunătăţească situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază în centre şi de consiliere psihologică, de activităţi de dezvoltare personală pentru formarea personalităţii copilului dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia