5 Iunie 2018
Duminică, 3 iunie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a avut loc, la Reghin, festivalul cântecului, jocului și portului popular intitulat Doamne, ocrotește-i pe români!, organizat de Protopopiatul Ortodox Român Reghin, cu sprijinul Primăriei Municipiului Reghin și desfășurat în curtea Muzeului Etnografic Anton Badea din Reghin.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea de către câțiva preoți a unei rugăciuni de mulțumire și cu sfințirea icoanelor destinate fiecărui participant, rânduială liturgică ce a avut loc în fața bisericii de lemn, monument istoric, din cadrul muzeului. Au urmat apoi ansamblurile folclorice: Doina Mureșului a Casei de Cultură Eugen Nicoară din Reghin, Cununa Călimanilor din Deda, Plaiuri Mureșene din Rușii Munți, Hodăceana din Hodac, Coronița din Solovăstru, precum și soliștii de muzică populară: Alexia Aștelean, Mădălina Rațiu, Daiana Suceavă, Natalia Andone, Ioana Romanți, Florina Oprea, Cozmin Cotârlă, Paul Miclea, Alexandra Bugnar, Ilinca Farcaș și Ciprian Istrate, invitat de onoare. Evenimentul a fost prezentat de interpretul de muzică populară Andrei Romanică din Luieriu.
În cadrul evenimentului, doamna Roxana Man, managerul Muzeului Etnografic Anton Badea din Reghin, a pus la suflet un cuvânt frumos, cu ocazia acestui eveniment cultural închinat Centenarului Marii Uniri, iar doamna Maria Borzan, cercetător științific la Muzeul Etnografic Reghin, a vorbit despre expoziția de icoane pe sticlă care a avut loc după terminarea cântecului și jocului popular, expoziție organizată în biserica din lemn din cadrul muzeului.
La eveniment au participat peste 200 de persoane, membre ale ansamblurilor amintite, susținute de un număr mare de iubitori de folclor, printre care s-au numărat părintele Protopop Valentin Vârva, doamna primar a Reghinului, Maria Precup, doamna primar a comunei Deda, Lucreția Cadar, precum și un număr mare de preoți. Amintim și faptul că în curtea muzeului, pe parcursul desfășurării spectacolului, au fost prezenți câțiva meșteri populari care și-au prezentat lucrările și le-au pus și la vânzare.
Pr. Cosmin Maftei