Excursie gratuită pentru tinerii Protopopiatului Luduș la final de an școlar

Sâmbătă, 16 iunie 2018, în prima zi a vacanței de vară, un grup de 45 de elevi din cadrul școlilor ludușene a u fost răsplătiți, de către Protopopiatul Orotodx Luduș, cu o excursie la Alba Iulia. Păstrând o tradiţie de câţiva ani, Protopopiatul Ortodox Luduș a dorit prin această acţiune să răsplătească parte din truda şi dragostea depusă de către elevi, în cadrul activităţilor educaţionale derulate pe parcursul întrgului an școlar.

După vizitarea obiectivelor istorice și spirituale din Alba Iulia, Catedrala Reîntregirii și Cetatea din Alba Iulia, unde au avut ocazia să descopere locuri pline de însemnătate duhovnicească şi culturală deopotrivă, tinerii excursioniști, însoțiți de părintele protopop Lucian Voșloban și părintele Ioan Florea de la parohia Zau de Câmpie, s-au deplasat la Parcul de Distracții Dynamis, al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, unde s-au bucurat de o adevărată evadare în natură, însoțită de multă mișcare și distracție.

Astfel, tinerii au avut de parcurs traseele parcului folosind echipamentul corespunzător de alpinism, prin traversare sau căţărare și care sunt alcătuite dintr-o serie de elemente suspendate pe copaci sau piloni. Se regăsesc, astfel, poduri din bârne mobile, poduri din corzi şi cabluri, pod vietnamez mobil, tiroliene, panouri de căţărat, bârne cu trepte mobile etc. Elementele traseelor sunt construite din cabluri, corzi şi grinzi care corespund standardelor europene.

La întoarcerea spre casă, excursioniștii au făcut un popas duhovnicesc la Mănăstirea Dumbrava, din județul Alba, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate.

Dorin Grama

Share