Hram la Mănăstirea Râmeț protopopiatul Aiud

Vineri, 29 iunie 2018, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Mănăstirea Râmeț, vechiul așezământ monastic de la poalele munților Trascău, și-a serbat hramul. În acest an, cu bincuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, serviciul religios a fost oficiat de Preasfințitul Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a și rostit cuvântul de învățătură. Programul religios al zilei a debutat cu slujba de Priveghere, urmată de Taina Sfântului Maslu și Slujba de sfințire a apei, Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar de la ora 10:00 de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Acest așezământ monahal, condus în prezent de maica stareță Apolinaria Barb, este așezat în valea îngustă săpată de apa râului Geoagiu în muntele de calcar și este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din țară, fiind întemiată de eremiții retrași în această zonă. Mărturie, în acest sens, stă Biserica veche a mănăstirii, ce păstrează fragemente din mai multe straturi de pictură, între care cel mai vechi datând din anul 1300, în timp ce al doilea strat de pictură atestă faptul că în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, aici viețuia egumenul Ghelasie, primul arhiepiscop ortodox din Transilvania. De-a lungul secolelor, mănăstirea a fost ocrotită de mai multe familii boierești, însă a cunoscut și vremuri tulburi, fiind distrusă de cel puțin două ori în perioada luptelor românilor transilvăneni pentru apărarea identității, în secolul al XVIII-lea. Totodată, pe lângă importantul rol religios și național, mănăstirea Râmeț, a avut și un deosebit rol didactic și de cultură.

Share