Vizite arhierești la mănăstiri și biserici ortodoxe din SUA

3 Iulie 2018

Luni, 2 iulie a.c., fiind aflat încă în Statele Unite ale Americii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu și-a serbat ziua de naștere la împlinirea a 65 de ani de viață. Preoții și credincioșii ortodocși români din Chicago, adunați în Sala de festivități ai Centrului eparhial, au împodobit frumos acest moment aniversar din viața Ierarhului nostru. Un grup de copilași i-au oferit un tort Părintelui Arhiepiscop Irineu, iar apoi toți cei prezenți au cântat cu bucurie La mulți ani! și Happy Birthday! și i-au oferit flori.

Imaginea a fost ștearsă.

Imaginea a fost ștearsă.

În aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae, a vizitat mai multe mănăstiri și biserici ortodoxe din cuprinsul statului Illinois. Prima locație vizitată a fost Mănăstirea „Sfântul Sava” din Libertyville, care aparține de Biserica Ortodoxă Sârbă. În această oază monahală, așezată într-un loc liniștit, se găsesc moaștele întregi ale Sfântului Mardarie, primul episcop al Bisericii Ortodoxe Sârbe din America de Nord și de Sud.
Acest sfânt ierarh s-a născut în Muntenegru în anul 1889. A urmat studiile mai întâi la Rijeka Crnojevica, apoi la Cetinje (Muntenegru) și, în cele din urmă în Belgrad (Serbia). Pe când studia în Belgrad, a intrat ca novice la Mănăstirea Studenica, unde a fost tuns în monahism după o scurtă perioadă, primind numele Mardarie. După 12 de studiu teologic petrecuți în Rusia, în anul 1915, a fost trimis în America pentru a îndeplini diferite funcții administrative în cadrul eparhiei sârbești.
După o scurtă vreme a achiziționat un teren în Libertyville, Illinois, unde, mai târziu, a fost construită Mănăstirea Sfântul Sava. În data de 7 decembrie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a ales ca primul episcop pentru nou înființata Episcopie sârbă în America. A păstorit ca episcop pentru aproape zece ani, săvârșindu-se cu pace în Domnul, în data de 12 decembrie 1935, în timp ce se afla în Spitalul din Ann Arbor, Michigan, redactându-și ultima scrisoare pastorală către iubiții săi credincioși, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului. Rămășițele pământești i-au fost așezate în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Libertyville.

Imaginea a fost ștearsă.

Imaginea a fost ștearsă.

În continuare, cei doi ierarhi au poposit la Mănăstirea sârbească New Gracanica, Third Lake, Illinois. Această impresionantă mănăstire, zidită pe pământ american, este o copie fidelă a mănăstirii omonime, din Kosovo. Construcția bisericii și a ansamblului a început în anul 1977, iar în 1984, lucrările au fost finalizate. În prezent, aici își are sediul administrativ Episcopia Ortodoxă Sârbă a Americii Centrale și de Vest.
Interiorul bisericii, cu mobilierul sculptat in lemn, cu candelabre bogat ornamentate cu aur si cristal, cu icoane impozante și o pardoseală frumoasă, toate creează o aura de frumusețe si serenitate. Ușile au fost sculptate manual, având reprezentate 23 de mănăstiri din cuprinsul Serbiei. Pictura urmează stilul bizantin, marcat de culori bogate și scene religioase mari care acoperă pereții. Bolțile, stâlpii și domul bisericii sunt pătrunse de culori strălucitoare. Frumusețea exterioară a bisericii reflecta iubirea pe care o au si angajamentul sârbilor față de credința ortodoxă.

Imaginea a fost ștearsă.

Imaginea a fost ștearsă.

Mai departe, itinerariul a continuat la Mănăstirea grecească „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Kenosha (Wisconsin), unde se află o părticică din moaștele acestui mare ierarh al Bisericii. Acest așezământ monastic este unul dintre cele 17 așezăminte ridicate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii de către Starețul Efrem Filotheitul, cunoscutul părinte și povățuitor duhovnicesc din Arizona. Construită din piatră, cu o arhitectură specifică bisericilor din Grecia, mănăstirea și complexul monahal reprezintă o frumusețe neobișnuită a locului, care atrage privirile multor credincioși ortodocși din America. O particularitate arhitecturală a acestui edificiu religios este faptul că pe lângă biserica centrală există două paraclise laterale, așezate în simetrie de o parte și de alta a bisericii mari.

Imaginea a fost ștearsă.

Imaginea a fost ștearsă.

Seria vizitelor s-a încheiat la Catedrala rusească „Acoperământul Maicii Domnului” din Chicago. Aceasta a fost construită în anul 1991 de către emigranții ruși din Chicago și din împrejurimi. Conceptul arhitectural reprezintă viziunea Arhiepiscopului Alypy, mutat la Domnul, cel care a și pictat biserica în tehnica fresco, dovedindu-se un excepțional pictor și iconar. Astăzi, lângă această frumoasă catedrală se află sediul Episcopiei Ortodoxe Ruse de Chicago și America Centrală, din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (ROCOR).

Imaginea a fost ștearsă.

Share