Prezență arhierească în județul Mureș

30 Iulie 2018

Sâmbătă, 28 iulie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din județul Mureș, fiind părtaș la momentele de bucurie din viața păstoriților săi. Începând cu ora 13:00, în Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureș, Ierarhul nostru a oficiat Taina Sfintei Cununii pentru tinerii Emanuel și Alexandra Zavate, cărora le-a adresat frumoase îndemnuri la începutul căsniciei lor. Un sobor de preoți mureșeni, în frunte cu Arhipăstorul lor, a fost alături de părintele Petru Șerban de la parohia Târgu-Mureș II, sector 2, cu prilejul căsătoriei fiicei sale Alexandra.
În după masa aceleiași zile, Părintele Arhiepiscop Irineu a participat la deschiderea Festivalului Văii Mureșului, ediția a XIV-a, desfășurat anual pe platoul La Alei din comuna Răstolița de pe valea Mureșului superior. Chiriarhul Alba Iuliei a rostit un emoționant cuvânt de deschidere despre importanța cultivării valorilor spirituale și etnice ale românilor în contextul unei lumi supuse globalizării galopante și relativizării valorice. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul pilduitor al iluștrilor bărbați ai Marii Unirii, care au luptat pentru realizarea idelurilor naționale. La acest frumos eveniment au fost prezentate numeroase ateliere meșteșugărești, rețete culinare tradiționale, cântece și jocuri populare. Fiecare comunitate participantă la această manifestare este reprezentată printr-o căsuță amplasată pe platou și deschisă publicului spre vizitare, unde pot fi admirate expoziții de artizanat popular, port tradițional, obiecte vechi etc.
Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a spus: „Inima românului, fecundată de energiile harului dumnezeiesc, a odrăslit, de-a lungul vremii, un întreg arsenal de datini și un minunat tezaur folcloric, care exprimă geniul creator cu care este înzestrată minunata seminție românească. Cine prețuiește și valorifică această zestre etnică este un crainic al valorilor naționale și poate să spună ca acel poet popular româno-american din Detroit, Mitică Banciu: «Eu cânt neamul românesc și în versuri îl măresc». Cântecul popular edifică făptura umană din punct de vedere moral și este o inestimabilă putere care ne ajută să sorbim din izvorul nesecat al românismului. Prin acest cântec străvechi, noi ne adăpăm cu sete din Sinea neamului ca Făt-Frumos din fântâna cu apă vie nemuritoare. Noi, românii, ne mândrim mult cu cântecele noastre străvechi, care din negura vremurilor au plutit, îngânându-se până la noi, cum inspirat spunea scriitorul Mihail Sadoveanu. În felul acesta, noi ne unim spiritual cu vrednicii înaintași și cu neamul nostru care a trecut înțelept prin istorie și s-a dovedit erou în cultură, cântând în versuri bucuriile și tristețile, dorurile și aspirațiile. Mintea noastră primește lumina învățăturii, duhul nostru primește balsamul mângâierii și întreaga ființă românească se umple de încredere în biruința finală a binelui”.


Share