19 Septembrie 2018
Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române se va afla, pentru două zile, în orașul Marii Uniri. Prin urmare, sâmbătă, 22 septembrie a.c., ansamblul va susține, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, un concert extraordinar dedicat Anului Centenar, recital din cadrul Turneului Național desfășurat sub genericul „Cântând Centenarului Unirii”. Corul, coordonat de către dirijorii: diac. Jean Lupu și Conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian, va interpreta mai multe piese religioase și folclorice din ansamblul unor renumiți compozitori muzicali, precum Anton Pann, Ion Popescu-Pasărea, Gavriil Musicescu sau Constantin Drăgușin. Intrarea la concert va fi liberă, în baza invitațiilor care pot fi obținute de la Casa de Cultură a Sindicatelor sau de la sediul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
De asemenea, în data de 23 septembrie a.c., când Biserica noastră se află în Duminica a XVIII-a după Rusalii, Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române va fi prezent la Catedrala Reîntregirii. Cu acest prilej, membrii ansamblului coral vor da răspunsurile la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată începând cu ora 10.00.
Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române a fost înființat la data de 18 septembrie 1990 de către profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist. Membrii corului aduc o notă de unicitate în peisajul muzicii corale românești, fiind cu toții solfegiști. Obiectivele precizate în statutul corului sunt: de a populariza, cu predilecție, creația națională, laică și religioasă, precum și de a contribui la înălțarea spirituală a auditorului și la retușarea imaginii despre copiii și tinerii României. Aceste obiective au constituit un filtru de selecție, căci spre acest cor s-au îndreptat, benevol, numai copii în ale căror familii educația a reprezentat o preocupare dominantă.
Corul „Symbol” a fost primul ansamblu muzical de copii înființat ca asociație după Revoluția din decembrie 1989, și care s-a ridicat și a rămas, pe parcursul anilor, la un nivel apreciabil. De asemenea, a fost primul cor de copii care a susținut un concert de colinde la Ateneul Român (la data de 16 decembrie 1990), fiind și singurul care a dat integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. De asemenea, Corul „Symbol” este singurul cor de copii din România care își însușește repertoriul prin descifrarea partiturilor, ceea ce constituie o particularitate care îl distinge și îl onorează.
Corul „Symbol” și-a diversificat pe parcurs repertoriul, cuprinzând lucrări de folclor, muzică bizantină sau creații corale ale compozitorilor români și străini, dar și muzică clasică românească sau colinde. Ansamblul a cântat pe scenele Ateneului Român, Sălii Palatului, Operei Naționale sau ale Universității Naționale de Muzică, precum și în afara granițelor, obținând de-a lungul timpului numeroase premii și distincții.

Foto credit: Corul „Symbol”