Spectacol cultural-educativ cu „profesorul de joacă” Leon Magdan, în Protopopiatul Târnăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a avut loc, joi, 18 octombrie a.c., la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din municipiul Târnăveni, un spectacol de excepție susținut de cunoscutul „profesor de joacă” Leon Magdan. Evenimentul, organizat de Protopopiatul Ortodox Târnăveni, în colaborare cu Primăria municipiului Târnăveni, cu Școala Gimnazială „Traian”, cu Școala Gimnazială „Avram Iancu”, și cu Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu”, a reunit peste 350 elevi ai claselor gimnaziale de la unitățile de învățământ din municipiul Târnăveni, menționate anterior.

Pe parcursul a două ore, elevii au trăit momente extraordinare, bucurându-se pe parcursul spectacolului de o mare diversitate artistică ce a îmbinat, în mod armonios, prezentarea unor personalități culturale românești cu arta spectaculoasă a umbrelor, cu muzica deosebită, cu scenete interactive și cu experimente distractive. Spectacolul a fost conceput ca un atelier pentru minte și suflet, în care elevii au descoperit cum pot deveni ei înșiși artiști în tainele jocului cu lumini și umbre. Cu ajutorul imaginației, copiii au călătorit pe meleaguri de basm, s-au întâlnit cu personaje fantastice și îndrăgite din literatura românească, toate acestea realizându-se într-un spirit al bucuriei și al bunei dispoziții.

Momentele cu adevărat fascinante pentru cei prezenți au fost reprezentate de trucurile de magie, numerele artistice interactive, numărul deosebit de teatru și descoperirea trucurilor din spatele acestora, oferindu-le posibilitatea de a le exersa și singuri, dar și în colectivitate. Evenimentul s-a dorit a fi unul cultural-educativ și recreativ, fiind rezultatul unui efort comun întreprins de biserică și școală, propunând copiilor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber în mod constructiv și într-un cadru „uman”, precum și de joacă și socializare în afara spațiului virtual.

Pr. Silviu Jimborean

Share