Sâmbătă, 10 noiembrie a.c., când Biserica noastră face pomenirea Sfântului Apostol Olimp și a Sfântului Mucenic Orest, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Aiud III. Cu acest prilej, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Taina Sfântului Botez în biserica „Adormirea Maicii Domnului” pentru pruncul Alexandru-Ioan, fiul părintelui Nicolae Aloman, Inspector pentru editură și tipărituri în cadrul Eparhiei Alba Iuliei.
La final, Părintele Arhiepiscop Irineu a rostit un cuvânt duhovnicesc despre semnificația teologică a Sfântului Botez, reliefând importanța acestei Taine în vederea inițierii noastre în viața creștină. De asemenea, Arhipăstorul nostru i-a oferit pruncului nou-botezat o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.
Taina Sfântului Botez, prefigurată încă din Vechiul Testament, a fost instituită de către Însuși Mântuitorul Hristos, reprezentând nu doar un ritual de inițiere, ci și o condiție pentru dobândirea vieții veșnice. Prin întreita afundare în apa Botezului în numele Sfintei Treimi se produce, atât moartea omului celui vechi, cât și renașterea lui la viața adevărată în Hristos. Odată cu aceasta, omul se curăță de păcatul strămoșesc și, unindu-se cu Hristos, devine membru al Trupului tainic al Domnului.