Vineri, 16 noiembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a poposit în mijlocul credincioșilor din protopopiatul Reghin, unde a susținut, începând cu ora 17.00, o conferință cu ocazia Centenarului Marii Uniri. La eveniment au participat numeroși clerici și credincioși, dintre care amintim pe părintele Valentin Vârva, protopop al Reghinului. De asemenea, cu prilejul acestui eveniment deosebit s-au aflat de față numeroase oficialități, dintre care s-au numărat domnul Mircea Dușa, Prefectul Județului Mureș, doamna Maria Precup, Primar al municipiului Reghin și domnul Nicolae Băciuț, Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, moderatorul și inițiatorul evenimentului.
În cadrul conferinței, Părintele Mitropolit Ioan a evidențiat contextul istoric internațional din preajma Primului Război Mondial, reliefând purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de poporul român pe parcursul acelor vremuri de încercare. De asemenea, a fost prezentat și drumul anevoios al poporului român spre Marea Unire, care va rămâne de-a lungul istoriei o minune dumnezeiască în istoria neamului nostru. La finalul evenimentului, preoții din Grupul vocal „Ecclesia” al protopopiatului Reghin au înălțat sufletele și au bucurat inimile celor prezenți prin cântările religioase și patriotice intonate.
Pr. Cosmin Maftei