Slujba sfințirii troiței, în parohia Ceru-Băcăinți, protopopiatul Sebeș

19 Noiembrie 2018

Duminică, 18 noiembrie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a avut loc, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Ceru-Băcăinți, un eveniment duhovnicesc deosebit. Astfel, după celebrarea Sfintei Liturghii, a avut loc oficierea slujbei de sfințire a unei troițe cu o înălțime de 3,20 metri, amplasată în vecinătatea lăcașului de cult.

În această zi emoționantă pentru comunitatea credincioșilor din parohia Ceru-Băcăinți, la evenimentul de față au luat parte numeroși credincioși care au îmbrăcat, cu prilejul acestui moment deosebit, straiele tradiționale românești. La final, părintele paroh a subliniat importanța și rolul deosebit pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut, pe parcursul istoriei, în apărarea și cultivarea unității de credință și de neam. De asemenea, părintele a mulțumit tuturor celor care au contribuit, prin jertfa și osteneala lor, la ridicarea noii troițe.

Pr. Remus Stoica

Share