Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, cu prilejul Centenarului Marii Uniri

1 Decembrie 2018

Mesaj mass-media transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu,
Arhiepiscopul Alba Iuliei, cu prilejul Centenarului Marii Uniri


În aceste momente pline de emoție sfântă, în care celebrăm Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, aducem mulțumire Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să vedem ziua înfăptuirii dreptății istorice a poporului român, autohton și statornic în vatra sa dintotdeauna. Aceasta este ziua sfântă a învierii naționale. Datori suntem să ne închinăm Celui Preaînalt Care a făcut să ne răsară soarele libertății și să fim fideli Bisericii străbune care ni i-a dat pe binecredincioșii voievozi și pe eroii Horea, Cloșca și Crișan, pe craiul munților Avram Iancu și pe cei 800.000 de eroi ale căror oase stau la temelia României Mari. Cuvine-se a pomeni din neam în neam jertfele lor dureroase care ne-au fructificat gândirea, ne-au hrănit credința și ne-au oțelit voința. „Viețile lor – precum afirmă cărturarul Onisifor Ghibu – sunt pietrele de temelie pe care se ridică falnica clădire a României noastre de astăzi”. Orice român este chemat să facă tot ce-i stă în putință pentru prosperitatea țării și pentru păstrarea identității etnice și a suveranității Patriei noastre. Spre înaintarea progresivă și întărirea unității sufletești a întregului neam românesc, se cer din partea noastră credință tare în Dumnezeu și iubire jertfelnică pentru glia străbună.

Prețuind darul sfânt al unității, să serbăm, acum și întotdeauna, cu însuflețire și demnitate cetățenească, ziua Marii Uniri, Ziua Națională, zicând cu academicianul Valeriu Braniște: „Ție, măreață zi a istoriei, în care s-a înfăptuit această minune, ne închinăm, înscriindu-te nu numai cu litere de aur pe paginile istoriei, ci și cu litere nepieritoare pe lespezile sufletelor noastre”. Intonând cu bucurie imnul național „Deșteaptă-te, române”, devenim contemporani cu miile de români, care, prezenți la Alba Iulia, l-au cântat cu entuziasm, în ziua de 1 Decembrie, 1918, când manifestațiile de bucurie constituiau o uriașă simfonie a conștiinței naționale. Astăzi, ca atunci, cuvine-se să strigăm: „Trăiască România Mare!”, acesta fiind „strigătul Ardealului care se smulge din robia milenară, din ocara și disprețul străinului”. Din acel moment istoric, neamul românesc a primit îndreptățirea de a forma un stat național în întreg spațiul carpatic, în acest spațiu de străveche și continuă romanitate. Amintindu-ne de bravii români care s-au sacrificat pentru realizarea idealului nostru sfânt, să apărăm, asemenea lor, ființa națională, comorile noastre etnice și integritatea teritoriului nostru. De asemenea, să ne străduim a fi mesageri ai păcii, ai iubirii și armoniei, încât mereu „să’nvârtim hora frăției / pe pământul României”. Doamne, ocrotește-i pe români!




Share