Aşezământul social „Izvorul Tămăduirii” din Oarda de Jos organizează, vineri, 7 decembrie a.c., un spectacol cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 17.00 în Amfiteratrul A9 al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Programul cuprinde recitaluri de colinde și cântece patriotice, momente coregrafice, o scurtă scenetă dar și momente de poezie și dans, toate fiind susținute de copiii ocrotiți în acest centru social. Potrivit reprezentanților Așezământului social „Izvorul Tămăduirii” din Oarda de Jos, spectacolul este organizat în semn de apreciere pentru donatori, binefăcători și colaboratori și ca mulțumire în fața lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra beneficiarilor și angajaților centrului social.
Aşezământul social „Izvorul Tămăduirii” şi-a început activitatea în anul 2004 și face parte din reţeaua social-filantropică a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. De asemenea, acesta cuprinde două case de tip familial în care sunt îngrijiți 19 copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani. Copiii sunt ocrotiți cu dragoste astfel încât să îşi poată dezvolta personalitatea şi să se integreze social. Ei beneficiază în cadrul așezământului de îngrijire de specialitate, educaţie, consiliere socială şi psihologică.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Alba Iulia