18 Decembrie 2018
În zorii zilei de luni, 17 decembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, împreună cu grupul de pelerini, s-a îndreptat spre Mănăstirea de la Hozeva. Aceasta a fost construită în secolul al V-lea de către Sfântul Ioan Hozevitul, dezvoltându-se în mod deosebit în secolul al VI-lea, în timpul Sfântului Gheorghe Hozevitul. În perioada invaziei persane, aici au fost masacrați peste 3000 de călugări. Acești atleți ai lui Hristos constituie pentru creștini modele de credință și fervoare în urmarea Mirelui divin, Iisus Hristos. Intrând în locașul sfânt, pelerinii au venerat moaștele multor cuvioși părinți martirizați. Apoi, în fața raclei Sfântului român Ioan Iacob Hozevitul au citit Acatistul acestuia, l-au venerat, îngenunchind în fața sfintelor sale moaște, după care au fost unși cu untdelemn. Vorbindu-le credincioșilor despre Sfântul Ioan Iacob, Părintele Arhiepiscop Irineu și-a exprimat bucuria că, în această pustie, s-a nevoit un cuvios părinte odrăslit din neamul românesc, care, unind crucea cu învierea, a făcut din peștera sa poartă către cer.
Cu inimi voioase, fortificați de harul divin și de belșugul binecuvântărilor cerești primite în lavra Hozevei, pelerinii români s-au îndreptat spre Ierihon, cea mai veche cetate din lume, cu o vechime de peste 10.000 de ani. În această cetate celebră a intrat, după trecerea Iordanului, poporul evreu, condus de către Iosua, în anul 1200 î.Hr. Primul obiectiv vizitat în Ierihon, numit și cetatea palmierilor, a fost dudul lui Zaheu. Aici, credincioșii și-au adus aminte de acel staroste al vameșilor care a dorit cu orice preț să Îl vadă pe Hristos, aflat în trecere pe strada lui. Pentru aceasta, Zaheu s-a urcat în acest sicomor și a reușit să Îl vadă, iar Hristos, apreciind dorința lui de mântuire, a poposit în casa lui și le-a oferit tuturor bucuria binecuvântării Sale. Din acest episod evanghelic se înțelege cât de importantă este dorința de mântuire pe care, dacă nu o avem în inima noastră, nici Dumnezeu nu ne poate ajuta.
Poposind în această cetate străveche, putem să ne amintim și de alte lucruri minunate pe care Iisus le-a făcut în drumul Său din Galileea la Ierusalim, printre care amintim vindecarea orbului din naștere, pe nume Bartimeu. De aici, au plecat spre Așezământul românesc din Ierihon, construit între anii 1999-2006, care alături de Așezământul românesc de le Ierusalim și de Așezământul romanesc de la Iordan, construite în perioada interbelică, reprezintă o mândrie pentru poporul român și pentru Biserica noastră străbună. În acest an în care aniversăm Centenarul Marii Uniri, se cuvine să aducem omagiul recunoștinței noastre celor care au contribuit la edificarea acestor trei așezăminte românești de la Locurile Sfinte, prin aceasta ei multiplicând zestrea noastră spirituală și materială. Următorul obiectiv a fost locul de unde credincioșii noștri au avut o superbă imagine a Muntelui Carantaniei, al cărui vârf de piatră cenușie se înalță spre cerul albastru. Aici, Iisus Domnul a postit 40 de zile, rezistând ispitei diavolului, dându-ne prin aceasta îndemn să învingem pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții (cf. 1 Ioan 2, 16), respectiv cele trei păcate de căpetenie: desfrânarea, lăcomia și mândria.
În continuare, Părintele Arhiepiscop Irineu însoțit de grupul de clerici și credincioși au străbătut, la orele după-amiezii, ținutul Mării Moarte, numită de către arabi Marea lui Lot. Aceasta, situată pe ținutul Sodomei și Gomorei, ne amintește de mânia lui Dumnezeu, care îi poate pedepsi pe păcătoșii ce nu se pocăiesc, respectivele cetăți fiind distruse din pricina fărădelegilor oamenilor. Privind peste apele cu sulf, potasiu, sare și pucioasă, pelerinii și-au amintit de Lot cel credincios și de pedeapsa lui Dumnezeu, care a fost trimisă din cer peste fiii neascultării. În acest ținut se află și Qumranul, unde au trăit esenienii timp de peste 200 de ani, fiind, totodată, locul unde au fost descoperite numeroase pergamente și papirusuri care conțin texte biblice străvechi.
Cu multă bucurie și emoție, grupul de pelerini s-a îndreptat spre Râul sfânt al Iordanului, „Cristelnița” lui Hristos, Cel Care a primit Botezul din partea Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Său. Despre acest loc binecuvântat, marcat în primele veacuri creștine de prezența unui stâlp de marmură, ne vorbesc numeroși Părinți ai Bisericii precum Origen, Eusebiu de Cezareea sau Fericitul Ieronim, dar și pelerina Egeria. Lângă apele Iordanului, credincioșii pelerini au intonat cu multă evlavie Troparul Botezului Domnului, după care Arhipăstorul nostru a citit pericopa evanghelică a Praznicului și a rostit marea rugăciune de dezlegare. Finalul acesteia a fost secondat de fâlfâitul grațios al aripilor unui porumbel alb care s-a apropiat de credincioși. În continuare, pelerinii au intrat cu picioarele în apă, pe marginea Râului, străbătând o distanță de 10 m spre puntea unde îi aștepta Părintele Arhiepiscop Irineu. Aici, credincioșii au sărutat Sfânta Cruce, după care au fost stropiți de către Chiriarhul nostru cu apă sfântă și sfințitoare din râul Iordanului, cu un busuioc verde și înmiresmat, primit de la maica Evghenia, stareța Așezământului românesc de la Ierihon.
În ultima parte a zilei, odată cu venirea serii, grupul de clerici și credincioși din Eparhia noastră s-a îndreptat cu multă evlavie spre Biserica Sfintei Învieri. Ajunși aici, credincioșii pelerini au urcat, mai întâi, pe Colina Golgotei, unde, în urmă cu 20 de veacuri, s-a jucat drama iubirii și a milei, Hristos aducându-Se Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre, oferind lumii întregi răscumpărare veșnică. Cuprinși de bucuria Sfintei Învieri care penetra toate resorturile intime ale ființei lor, pelerinii au intrat în Mormântul Sfânt și de viață dătător al lui Hristos, unde moartea a fost biruită și diavolul înfrânt. Acolo, cu frunțile și mâinile atinse de lespedea de marmură, credincioșii pelerini au înălțat cântare de mulțumire lui Hristos pentru splendoarea pelerinajului din cele șapte zile petrecute la Locurile Sfinte. Apoi, adunându-se cu toții lângă Ediculul (Mausoleul) Sfântului Mormânt, au intonat de trei ori imnul pascal „Hristos a înviat”, și, simțindu-se inundați de razele luminoase ale harului, păcii și bucuriei cerești, au părăsit curtea pavată a Bisericii Sfintei Învieri a Mântuitorului, exclamând, cu o gură și cu o inimă, într-un cor simfonic: „Doamne, Cel Ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!”.
