Copiii ocrotiți în Casa de Tip Familial „Sfântul Ioan Botezătorul” din Aiud au avut parte, săptămâna aceasta, de o excursie pentru o zi în stațiunea montană Păltiniș. Călătoria a fost organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă – filiala Aiud în vacanța intersemestrială a elevilor, ca o recompensă pentru rezultatele obținute în primul semestru al anului școlar 2018-2019. Făcând referire la momentele petrecute de tineri în excursia de față, reprezentanții așezământului social au declarat următoarele: „Copiii au petrecut câteva ore în aer liber, s-au bucurat de zăpadă și s-au dat cu săniile. Ei s-au relaxat și s-au destins după un semestru școlar în care au depus eforturi pentru a obține rezultate bune la învățătură. Copiii vor reveni la cursuri cu forțe proaspete și vor face mult mai bine față provocărilor școlare”.
Casa de Tip Familial „Sfântul Ioan Botezătorul” din Aiud a fost înființată în anul 2011 în urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă – filiala Aiud și Consiliul Judeţean Alba, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. În cadrul acestei case sunt ocrotiți 15 copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 21 de ani. Aceștia beneficiază de găzduire, hrană, servicii educative și de orientare şcolară, de suport emoțional și de activități de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia