17 Februarie 2019
În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, prima din perioada Triodului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori ai parohiei Maieri I din Alba Iulia. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime”. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Daniel Baciu a fost hirotonit preot pe seama parohiei Hopârta, protopopiatul Aiud. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc instalarea părintelui Nicolae Topîrcean ca paroh al credincioșilor din parohia Maieri I, comunitate păstorită până în prezent, timp de aproape trei decenii, de către părintele Niculiță Pascu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Arhipăstorul nostru, făcând referire la pilda Vameșului și a Fariseului, a spus: „Toate virtuțile fără smerenie nu sunt altceva decât o pulbere mânată de prima adiere din partea mândriei. Poetul român spune, pe bună dreptate: «Multe bunuri are omul, / Dar virtutea cea mai mare / E să nu se țină mândru / Cu virtuțile ce are». Smerenia este sarea virtuților, rădăcina oricărui bine și temelia caracterului evlavios. Creștinul smerit are tihnă în orice loc, are răbdare în orice situație și are înălțare chiar în nimicnicia sau mizeria sa. Iată de ce, în Predica de pe Munte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice: «Fericiți sunt cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor». Iar în Evanghelia de astăzi ne spune clar: «Tot cel ce se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța»”.
Biserica „Sfânta Treime” din parohia Maieri I a fost ridicată în anul 1795, fiind ctitorită de protopopul Nicolae Rațiu, duhovnicul martirilor Horea și Cloșca. Locașul de închinare a fost edificat pe locul unei bisericuțe din lemn, a cărei atestare documentară datează din anul 1785, detaliu reliefat în special de existența unor cărți de cult și a unei cruci din lemn din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În actuala biserică, la data de 2 decembrie 1918, a fost oficiată slujba înmormântării pentru martirul Ion Arion, „stegarul Marii Uniri”, care a fost ucis în gara din Teiuș în timp ce se îndrepta spre Alba Iulia pentru a lua parte la Marea Adunare Națională din urmă cu un secol. Locașul de cult a primit haina picturii între anii 1988-1991, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorii Marcel Stanciu și Ion Bratiloveanu.