21 Februarie 2019
Joi, 21 februarie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a avut loc o întâlnire a tinerilor ortodocși din parohia Band, precum și din împrejurimi. Evenimentul de față a fost organizat de către Grupul de Inițiativă pentru Tineret al protopopiatului Târgu-Mureș, coordonat de părintele protopop Olimpiu Zăhan, și de către părintele Lucian Crișan, preot al parohiei Band.
În cadrul acestei reuniuni, la care au luat parte numeroși tineri, s-a desfășurat conferința intitulată „Satul românesc, valori tradiționale”, susținută de către părintele prof. Claudiu Cătinean. În discursul său, părintele a evidențiat importanța valorilor noastre tradiționale, evidențiind faptul că „veșnicia s-a născut la sat”. Prin astfel de conferințe nu se dorește altceva decât promovarea identității satului românesc și a comorilor spirituale moștenite de la înaintașii noștri.
Pr. Horațiu Sita