22 Mai 2014
Biserica noastră pomeneşte astăzi 22 mai, pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381.
150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai şi până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinţi Părinţi, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obţinută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.
Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii şi vocilor care reluau aşa-numitele „dispute trinitare“. Atât acest sinod, cât şi primul au condamnat mai degrabă învăţături greşite decât persoane.
Între episcopii participanţi s-a aflat şi cel de la Tomis, pe nume Terentius. Preşedinţia Sinodului a fost ţinută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârşitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz - probabil la 30 iunie - preşedinţia sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.
Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate şi recunoscute unanim de întreaga Biserică.
150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai şi până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinţi Părinţi, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obţinută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.
Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii şi vocilor care reluau aşa-numitele „dispute trinitare“. Atât acest sinod, cât şi primul au condamnat mai degrabă învăţături greşite decât persoane.
Între episcopii participanţi s-a aflat şi cel de la Tomis, pe nume Terentius. Preşedinţia Sinodului a fost ţinută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârşitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz - probabil la 30 iunie - preşedinţia sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.
Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate şi recunoscute unanim de întreaga Biserică.
