Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Mănăstirea Râmeț

3 Martie 2019

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, a treia din perioada liturgică a Triodului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Râmeț, protopopiatul Aiud. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica Mănăstirii, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

La momentul rânduit din cadrul sfintei slujbe, diaconul Ilie Paven a fost hirotonit preot pe seama parohiei Galați, protopopiatul Alba Iulia. De asemenea, după celebrarea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba Parastasului pentru eroii Horea, Cloșca și Crișan (conducătorii Răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784), Avram Iancu (conducător al Revoluției de la 1848) și Ioan-Teodor Stan (fondatorul Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”). La acest eveniment au fost prezenți numeroși membri ai Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, filiala Alba și filiala Mureș.

În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul nostru, adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, a spus: „Îngenunchiați la treptele Altarului, trebuie să ne recunoaștem vina și, în duh de umilință, să ne afundăm în Dumnezeu, aruncând din sufletele noastre pe Satana, păcatele și toate lucrările demonice. De asemenea, se cuvine ca întreaga noastră ființă să se prosterneze în fața Celui Atotputernic, nu numai duminica, ci 24 de ore din 24. În acest fel, viața noastră poate fi o «epistolă vie», o mărturie veritabilă pentru Creatorul și Răscumpărătorul suprem. Înțelept este creștinul care face din existența sa pământească o rampă de lansare în veșnicie. Aici, pe pământ, este arena de luptă pentru dobândirea mântuirii, căci după moarte nimeni nu mai poate acționa în acest sens. Sfântul Apostol Pavel ne spune clar: «Rânduit le este oamenilor să moară, iar după aceea să fie judecata». Așadar, să trăim în lumea aceasta ca niște slujitori credincioși care Îl așteaptă pe Stăpânul lor ceresc”.

Mănăstirea Râmeț este una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania, prima atestare documentară a acesteia datând din anul 1377, detaliu menționat pe al doilea strat de pictură al bisericii vechi. Fiind distrusă în anul 1762 de către generalul Bukow, locașul de cult a fost restaurat în anul 1792, urmând să funcționeze între anii 1826-1932 ca biserică de mir. Mănăstirea a fost reactivată în anul 1940, însă așezământul avea să traverseze o nouă perioadă dificilă odată cu instaurarea în România a regimului comunist.

Așezământul monahal de la Râmeț a cunoscut o revitalizare intensă în timpul păstoririi Episcopului Emilian, perioadă în care avea să fie salvată de la distrugere biserica veche, în urma efectuării unei complexe operații de ridicare a acesteia. Între anii 1982-1986 a fost edificată noua biserică, slujba de târnosire fiind oficiată la data de 29 iunie 1992 de către Patriarhul Teoctist, înconjurat de un numeros sobor de arhierei. În prezent, obștea Mănăstirii Râmeț se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Apolinaria Barb.


Share