În Duminica izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia Aiudul de Sus, protopopiatul Aiud. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate. La finalul Sfintei Liturghii, pentru întreaga osteneală și râvnă de care a dat dovadă în activitatea pastorală, părintele paroh Bazil-Călin Popa a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. De asemenea, binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Chiriarhului nostru Diplome de aleasă cinstire.
Adresându-se numeroșilor credincioși, Ierarhul nostru a spus: „O persoană povestea că într-o grădină zoologică era un vultur în colivie și, privind la aripile gigantice ale regelui păsărilor, a suferit mult văzând că o astfel de pasăre este înrobită. Făcut pentru cer, vulturul era acum înghesuit într-o colivie. Cu cât mai dureros este ca pe omul creat după chipul lui Dumnezeu să-l vezi întemnițat în colivia păcatelor. Postul însoțit de rugăciune și de fapte bune îl eliberează pe om, îi dă aripi de vultur și-l ajută să zboare spre zările Dumnezeirii. Parcurgând calea Postului Mare cu strictețe, prin detașare de poftele rele și de preocupările deșarte, vom scoate apă vie din fântâna mântuirii, care a fost deschisă lumii de Jertfa lui Hristos. În felul acesta, noi putem «să umblăm întru înnoirea vieții»”.
După celebrarea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit slujba de binecuvântare a capelei mortuare din parohie, construită între anii 2013-2017. De asemenea, tot în această zi a fost binecuvântat monumentul eroilor, ridicat pe parcursul anului 2018 în cinstea tuturor martirilor și eroilor din localitate care s-au jertfit în cele două Războaie Mondiale.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Aiudul de Sus a fost edificată între anii 1867-1869, în timpul păstoririi preotului Petru Bîrlea. Între anii 1975-1978, locașul de închinare a fost împodobit cu haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorul Vasile Nițulescu din Brașov. Pe parcursul secolului trecut, au avut loc numeroase lucrări de restaurare a bisericii, ultima renovare capitală fiind realizată între anii 1997-1998. Locașul de cult a fost sfințit la data de 19 septembrie 1999, paroh al comunității de aici fiind la acea vreme părintele Nicolae Barb. Începând cu anul 2011, păstor al credincioșilor dreptslăvitori din parohia Aiudul de Sus este părintele Bazil-Călin Popa.