Activiști pro-viață din România, la Parlamentul European de la Bruxelles

19 Martie 2019

Marți, 19 martie 2019, începând cu ora 13.00, în Parlamentul European, a avut loc prima ediție a evenimentului „Babies go to European Parliament”. Tema ediției din acest an a fost legată de problematica avortului și de nevoia acordării sprijinului pentru femeile aflate în criză de sarcină. La acest eveniment au luat parte mame din România și din alte state ale Uniunii Europene, care au depășit o situație de criză de sarcină și au născut copilul, directori și reprezentanți ai unor centre de consiliere și sprijin pentru femeile în criză de sarcină din România și din alte state ale Uniunii Europene și mai mulți membri ai Parlamentului European care sprijină viața.

Reprezentanții unor eparhii din țară și ai unor asociații pro-viață au prezentat în Parlamentul European implicarea Bisericii Ortodoxe în acțiunea de sprijinire a mamelor aflate în criză de sarcină și de încurajare a nașterii de prunci. Arhiepiscopia Alba Iuliei a fost reprezentată la acest eveniment de către doamna Tabita Botoi, coordonatoarea Biroului ProVita din cadrul sectorului social-misionar al Administrației eparhiale. Organizatorii și-au dorit ca prin intermediul acestui eveniment să facem cunoscute problemele cu care se confruntă femeile în criză de sarcină în România și în alte țări ale Uniunii Europene și să propunem idei și modalități concrete de sprijin. Gazda evenimentului de la Bruxelles a fost europarlamentarul independent Cătălin Ivan.


Share