Întâlnire a tinerilor ortodocși, în parohia Sângeorgiu de Mureș I

21 Martie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, joi, 21 martie a.c., în parohia Sângeorgiu de Mureș I, protopopiatul Târgu-Mureș, s-a desfășurat întâlnirea tinerilor ortodocși din parohiile învecinate. Manifestarea a avut loc la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitate, unde slujește părintele paroh Gigel Roată. Evenimentul a fost organizat de Grupul de Inițiativă pentru Tineret al protopopiatului Târgu-Mureș, în colaborare cu parohiile Sângeorgiu de Mureș I și Sângeorgiu de Mureș II, activitatea fiind dedicată Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.

Tema întâlnirii, „Veșnicia s-a născut la sat”, a fost prezentată de către domnul profesor Ilarie Opriș, dascăl al satului românesc, vrednic de amintit printre cei care s-au dăruit cu tot sufletul pentru cei îndrumați de-a lungul timpului în activitatea didactică. Domnia sa a prezentat lista preoților slujitori ai parohiei Sângeorgiu de Mureș, referindu-se în special la părintele Nicolae Motora, personalitate de vază a parohiei și a județului. La această activitate au participat elevii din parohiile Sângeorgiu de Mureș I, Sângeorgiu de Mureș II, Ernei, Băla, Merișor, Moișa și Gornești, însoțiți de preoți și cadre didactice. De asemenea, printre cei care au luat parte la eveniment s-a numărat primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, domnul Sándor-Szabolcs Sófalvi, care a surprins câteva aspecte ale vieții părintelui Nicolae Motora.

Pr. Horațiu Sita


Share