Slujire arhierească la Catedrala Reîntregirii

24 Martie 2019

În Duminica a doua din Postul Sfintelor Paști, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, zi în care s-a citit pericopa evanghelică ce prezintă Vindecarea slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Marii Uniri. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură în Catedrala Reîntregirii. La momentul rânduit din cadrul slujbei, tânărul Ioan Nistor a fost hirotonit diacon. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Irineu i-a conferit domnului Gheorghe Anghel, profesor și istoric albaiulian, Ordinul ecleziastic „Donum Sacrum Unitatis”, în semn de aleasă recunoștință pentru întreaga activitate de cercetare depusă de-a lungul timpului.

În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul nostru, adresându-se numeroșilor credincioși, a spus: „Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie, noi am devenit fii ai Tatălui ceresc, încât Hristos ne este un frate bun și un prieten credincios. Lui putem să Îi spunem toate frământările și problemele noastre ca El să le rezolve. Lui putem să-I aducem toate neputințele și amărăciunile noastre ca El să ne elibereze și să ne vindece. Să fim recunoscători lui Hristos, «al doilea Adam», Care ne-a deschis Raiul, și din Cer, unde se află acum, El veghează asupra destinelor noastre și ne susține, oferindu-ne milă și har spre ajutor la timpul potrivit, cum citim în Epistola către Evrei. Să credem cu tărie că iubirea și puterea Sa sunt astăzi aceleași ca atunci când l-a ajutat pe paraliticul din Capernaum, fiind totdeauna gata să transforme păcatul sau vina în iertare, boala în vindecare și înfrângerea sau zdrobirea noastră într-o măreață binecuvântare”.


Share