Sinaxa monahală a obștii Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț

9 Aprilie 2019

Marți, 9 aprilie 2019, zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfântului Mucenic Eupsihie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț. Începând cu ora 18.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre a prezidat Sinaxa monahală a viețuitoarelor acestui străvechi așezământ monastic aflat sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Apolinaria Barb.

În cuvântul adresat cu prilejul vizitei la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, Arhipăstorul nostru a spus: „Am participat la Sinaxa monahală a Mănăstirii Râmeț spre a le adresa celor 80 de măicuțe îndemnul de a-și centra viața lor în Hristos. El este Mirele divin Care reclamă în întregime inima acestor chipuri îngerești logodite cu Domnul prin tunderea în monahism. Le-am conștientizat că progresul duhovnicesc nu se poate realiza decât printr-o predare integrală Mântuitorului nostru, adică prin lucrarea virtuților morale. Dintre toate, cea mai importantă este smerenia, care înviorează sufletul și îl înalță spre Hristos Cel «smerit cu inima»”.


Share