15 Aprilie 2019
Luni, 15 aprilie 2019, la Târgu-Mureș, s-a desfășurat a cincea ediție a concursului de încondeiat ouă. Activitatea, organizată de către Primăria municipiului Târgu-Mureș, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Târgu-Mureș și Protopopiatul Greco-Catolic Târgu-Mureș, a întrunit aproximativ 200 elevi din cadrul claselor ciclului primar al unităților de învățământ din municipiu.
Scopul concursului a fost acela de a promova tradiția încondeiatului ouălor, precum și deprinderea copiilor cu acest obicei specific românesc. Totodată, au fost acordate premii pentru cel mai tradițional, cel mai artistic și cel mai original ou încondeiat, tinerii învățăcei exprimându-și dorința sinceră de a participa și la edițiile viitoare. De asemenea, la buna desfășurare a evenimentului au contribuit numeroase persoane din municipiul Târgu-Mureș.
Pr. Marius Bălășoiu