18 Aprilie 2019
În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a organizat Concursul Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu care se adresează copiilor înscriși în grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Național Hristos împărtășit copiilor, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie și altor educatori creștini. Concursul își propune să evidențieze frumusețea satului românesc, în trecut și în prezent, tradiția și portul popular, unitatea de credință și de neam în țara noastră, păstrate prin preoți, învățători, primari gospodari și oameni vrednici din mediul rural. Conceptul, calendarul de activități, datele de organizare și implementare ale proiectului catehetic s-au realizat prin intermediul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române.
În Arhiepiscopia Alba Iuliei, concursul s-a desfășurat în cele zece protopopiate ale Eparhiei din județele Alba și Mureș, sub coordonarea Biroului de cateheză parohială. S-au înscris în competiție 30 de grupuri catehetice parohiale și școlare: parohia Ampoița (protoieria Alba Iulia), parohiile Band, Cristești și Râciu (protoieria Târgu-Mureș), parohiile Aiudul de Sus și Noșlac (protoieria Aiud), parohiile Bistra Mureșului, Vătava și Rușii-Munți (protoieria Reghin), parohiile Biia, Blaj II, Feisa, Crăciunelul de Jos, Bucerdea Grânoasă (protoieria Blaj), parohiile Saschiz, Daneș, Albești (protoieria Sighișoara), parohiile Săliștea, Cut, Săsciori, Șugag II (protoieria Sebeș), parohiile Dâmbu, Zau de Câmpie și Liceul Tehnologic nr. 1 Luduș (protoieria Luduș), Liceul „Horia, Cloșca și Crișan” Abrud, Școala Gimnazială Câmpeni, Liceul Tehnic Câmpeni, Liceul „Lazăr Chirilă” Baia de Arieș (protoieria Câmpeni) și parohiile Târnăveni II și Bobohalma (protoieria Târnăveni).
În urma evaluării portofoliilor la nivelul fiecărui protopopiat, au fost transmise către Centrul eparhial cele mai bune lucrări realizate de către tinerii participanți. Din dorința Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu de a-i stimula și felicita pe cei implicați în acest concurs național anual, joi, 18 aprilie 2019, în Sala „Sfântul Ierotei” a Reședinței arhiepiscopale, a fost organizată o frumoasă expoziție cu lucrările înscrise în concurs. Însoțiți de părinții parohi și de profesorii coordonatori, tinerii reprezentanți ai grupurilor catehetice câștigătoare au fost prezenți la Alba Iulia pentru a lua parte la festivitatea de premiere. În deschiderea evenimentului, Ierarhul nostru le-a adresat participanților un cuvânt duhovnicesc despre importanța implicării în viața Bisericii și despre valorile spirituale ale satului românesc. În continuare, au fost vernisate exponatele realizate de tinerii noștri, după care au fost premiați pentru efortul lor. Toți participanții au primit din partea Părintelui Arhiepiscop Irineu câte o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos și câte o cărticică cu conținut spiritual. Echipele care s-au clasat pe locul I (parohia Săliștea – Alba și Band – Mureș) vor reprezenta Eparhia noastră la București, în ziua de 21 mai, cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale.