30 Mai 2019
Joi, 30 mai 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la cele două unități de învățământ teologic din vechea cetate a Bălgradului. Începând cu ora 9.30, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, Ierarhul nostru a participat la Festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a și a XII-a A, B și C. În cadrul evenimentului, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba de Te-Deum, după care a înmânat elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură și purtare premii constând în diplome și cărți de teologie.
Adresându-se elevilor seminariști, Arhipăstorul nostru a spus: „Calea trasată de Hristos, «dascălul divin», «vița cea adevărată», «calea, adevărul și viața», este calea jertfei și a renunțărilor, o cale care duce la viață prosperă și la mărețe împliniri, o cale pe care voi trebuie să o străbateți drept, neabătându-vă nici la dreapta, nici la stânga. În felul acesta, veți reuși să atingeți obiectivul țintit, scopul consistent al viețuirii voastre și, totodată, veți reuși să-L reflectați pe Hristos în această lume debusolată care are multă nevoie de paradigme sau modele morale. Vă îndemn să nu uitați niciodată această prestigioasă școală în care v-ați dăltuit personalitatea până la un punct și să nu-i uitați pe dascălii voștri buni care v-au sădit în suflet învățătura bună și folositoare. De asemenea, la acest moment festiv și după el, să aduceți cu plecăciune calde mulțumiri părinților voștri care s-au jertfit ca voi să studiați aici și mult se străduiesc și se jertfesc ca să vă facă un rost în viața de sub soare”.
De asemenea, tot în această zi, Chiriarhul nostru a poposit la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Începând cu ora 11.00, în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi”, Arhipăstorul Alba Iuliei a oficiat slujba de Te-Deum cu ocazia evenimentului festiv al revederii, la 10 ani de la încheierea cursurilor Facultății de Teologie Ortodoxă, a absolvenţilor promoţiei 2009. Începând cu ora 8.00, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost oficiată de către un numeros sobor de preoți, format din părinți profesori și absolvenți care au fost hirotoniți pe parcursul anilor.