Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a organizat marţi, 4 iunie, o masă rotundă având ca subiect „Sustenabilitatea modelelor dezvoltate: între voință și putință”. Evenimentul s-a desfășurat în Aula „Sfântul Simion Ștefan” din incinta Centrului eparhial din Alba Iulia, şi la el au participat Roland Pyton (din partea Ambasadei Confederației Elvețiene în România), reprezentanți ai Fundației HEKS România, ai Fundației FAER Reghin și ai autorităților publice județene și locale.
Acest eveniment a marcat încheierea proiectului „Incluziune socială şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a romilor şi a altor grupuri vulnerabile” finanțat de Guvernul Elvețian. Prin intermediul acestui proiect, au fost organizate activități de prevenire a abandonului școlar pentru 600 de copii din județul Alba, în cadrul a 14 Centre de prevenire a abandonului școlar și a 12 Centre de zi.
Roland Pyton, Directorul Biroului de Cooperare elvețiană pentru România și Bulgaria, făcând referire la acest eveniment, a declarat următoarele: „Această zi este o oportunitate să mulțumim tuturor partenerilor care au muncit foarte mult pentru succesul proiectului. Am vorbit despre HEKS Elveția, HEKS România, dar și despre partenerii din proiect, Filantropia, Diakonia, Caritas și FAER. Datorită implicării partenerilor, am avut mare succes, peste 7.000 de copii au primit ajutor la nivel național pentru a nu abandona școala și pentru a-și îmbunătăți educația. Proiectul a avut și o componentă pentru a sprijini accesul la sănătatea de bază și, de asemenea, pentru a susține accesul la locuri de muncă și la condiții de locuire mai bune. Elveția este foarte mândră de rezultate. Noi am oferit sprijin financiar, am stabilit câteva obiective ambițioase pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale minorității rome și a altor grupuri vulnerabile și am oferit foarte multă încredere partenerilor noștri locali pentru a găsi cele mai bune soluții, pentru a lucra împreună și pentru a îmbunătăți situația”.
În cadrul mesei rotunde a avut loc şi o expoziţie de fotografii ce surprind activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect. De asemenea, cei prezenţi la această activitate au sărbătorit împreună cu cei peste o mie de copii ocrotiţi în aşezămintele sociale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Ziua Internaţională a Copilului.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia