În Duminica a V-a după Rusalii, zi în care este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Burzoneşti-Lazuri, protopopiatul Câmpeni. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. La finalul slujbei, în semn de aleasă recunoștință pentru truda depusă în activitatea administrativă și pastorală pe parcursul anilor de slujire, Chiriarhul nostru i-a oferit părintelui paroh Onuț Mirișan Diplomă de vrednicie. De asemenea, binefăcătorii și ostenitorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Ierarhului nostru Diplome de aleasă cinstire.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei noastre a spus: „Însă din Evanghelia lui Hristos ne vine tuturor o veste bună, și anume că Hristos a venit în lume să elibereze prizonierii, adică robii păcatelor și ai demonilor. De acolo din Evanghelie înțelegem că Hristos Domnul este alături de toți cei care suferă și mai ales alături de cei care luptă împotriva răului. El luptă împreună cu noi întocmai cum a luptat cu demonizații din Gadara, redându-le libertatea. Prorocul Ieremia spune: «Domnul este cu mine. El ca un luptător puternic mă apără. Iată de ce cei care mă urăsc vor cădea. Ei vor fi slabi față de mine și vor fi cuprinși de spaimă». Tot așa se dovedesc neputincioși și înfricoșați demonii atunci când Hristos se apropie de cei doi posedați și le vine într-ajutor, El Care coborând în lume, a sfărâmat tirania iadului și a morții și pe diavol l-a surpat”.
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din parohia Burzoneşti-Lazuri a fost edificată în anul 2009, în decursul a șase luni, fiind construită din cărămidă, în formă de cruce, de către frații Ovidiu și Marcel Oneț. Între anii 2013-2019, locașul de cult a fost împodobit cu haina picturii, lucrarea fiind executată de către pictorul Vasile Cupșa din București. La înălțarea bisericii de aici și-au adus contribuția atât edilii comunelor din împrejurimi, cât și numeroși credincioși din localitățile învecinate. Astfel, acest locaș reprezintă un ales semn de prețuire față de istoria și realitatea culturală și spirituală a zonei, precum și un omagiu adus locuitorilor acestei vetre din Țara Moților.