Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, cinstit în parohia Teleac

5 August 2019

Luni, 5 august 2019, când Biserica noastră îl cinstește pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț sau Hozevitul, comunitatea ortodoxă din Teleac (protopopiatul Alba Iulia) a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul cinstirii celui de-al doilea ocrotitor. Momentele de rugăciune au început cu slujba Acatistului, urmată apoi de Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către părintele Cristian Rațiu, Inspector pentru cateheza parohială și duhovnic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, înconjurat de preoți din vecinătate.

La momentul chinonicului, după ce la strană a fost cântată priceasna scrisă de către Sfântul Ioan Iacob, „Preasfântă Maică și Fecioară”, copilașii din parohie au rostit mai multe poezii, alcătuite de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. La finalul slujbei, cei prezenți s-au închinat la racla de sticlă în care se păstrează un fragment din camilafca sihastrului român din Țara Sfântă, primită în dar, în anul 2018, de la părintele Constantin, starețul Mănăstirii Hozeva, unde se află cinstitele moaște al Sfântului Ioan. De asemenea, în a doua parte a zilei, începând cu ora 18.00, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu pentru toți bolnavii din localitate.

Biserica parohiei Teleac a fost ridicată între anii 2011-2017 prin osteneala bunilor credincioși și a unor oameni de bine, până la acea dată satul fiind fără locaș de rugăciune. La data de 10 septembrie anul 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a pus pecetea sfințeniei peste locașul de închinare, zi în care Sfântul Cuvios Ioan Iacob a devenit cel de-al doilea ocrotitor, după Sfântul Ierarh Nicolae, fiind astfel singura biserică din Eparhia Alba Iuliei care îl are ca protector pe Sfântul român de la Hozeva.

Pr. Bogdan Avram


Share