Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 1-6 iulie 2019, a avut loc a doua ediție a Taberei de vară derulată la Centru de Tineret de la Lăpușna. Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului pentru tineri inițiat de Arhiepiscopia Alba Iuliei, fiind organizată de parohia Solovăstru, în colaborare cu primăria Solovăstru. Această tabără a reunit un număr de 39 de copii proveniți din familii cu o situație materială precară, din satele Solovăstru și Jabenița.
În cadrul taberei, s-au desfășurat o serie de activități educative menite să dezvolte spiritul creativ și munca în echipă a elevilor participanți. Astfel, au avut loc ateliere de pictură, land art, concursuri sportive și de orientare turistică, cursuri de prim ajutor, precum și alte activități care i-au încântat pe elevi. La aceste activități, un rol important l-a avut și Asociația Civitas care a adus prin voluntarii săi un plus de culoare tuturor acțiunilor desfășurate. De asemenea, copiii au vizitat Mănăstirea Lăpușna și castelul de vânătoare aflat în imediata apropiere a așezământului. La sfârșitul taberei, fiecare copil a primit diplome și medalii, în funcție de rezultatele pe care le-au avut la activitățile organizate.
Această tabără a fost un bun prilej pentru cei mai mulți dintre participanți de a socializa cu ceilalți, de a se bucura de comuniunea cu natura, de a experimenta lucruri noi și de a ieși din rutina de zi cu zi. În același context, parohia Solovăstru, în colaborare cu primăria Solovăstru și Asociația Civitas a oferit unui număr de 11 elevi cu rezultate bune la învățătură în anul școlar 2018-2019 o tabără gratuită în stațiunea „2 Mai”, în perioada 17-24 iulie. A fost o recompensă binemeritată pentru tineri și, în același timp, un imbold pentru ceilalți elevi ai comunității de a stărui mai mult în a învăța pentru a fi și ei recompensați.
Pr. Adrian Ganea