Târnosirea bisericii Schitului „Adormirea Maicii Domnului” de la Zimți, protopopiatul Reghin

Vineri, 16 august a.c., când Biserica noastră face pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache, și a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Schitul „Adormirea Maicii Domnului” de la Zimți, protopopiatul Reghin. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din incinta așezământului, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși pelerini.

Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Credința apostolică ne conferă identitate și ne ține în matca Bisericii străbune în care au stat strămoșii, voievozii, martirii și eroii neamului românesc. Iată de ce Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu spunea: «Dacă este cu putință, mai bine este să mori de o mie de ori decât să-ți renegi credința străbună». A-l dezbrăca pe român de legea sa e ca și cum i-ai scoate sistemul osos din organismul biologic. Structura noastră sufletească e făcută din Ortodoxie, tot atât cât este făcută din sângele originii noastre”.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de aleasă recunoștință pentru râvna apostolică de care a dat dovadă și pentru jertfa depusă la ridicarea noului locaș de închinare, părintele ieromonah Nichifor Ciocan, egumenul Schitului „Adormirea Maicii Domnului” de la Zimți, a primit din partea Întâistătătorului Eparhiei noastre Diplomă de vrednicie.

Share