Joi, 29 august 2019, de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea de la Strungari, protopopiatul Sebeș.
Joi, 29 august 2019, de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea de la Strungari, protopopiatul Sebeș. Cu prilejul hramului acestei vetre monastice, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară din incinta așezământului. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Dositeea Protopopescu.
Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Astăzi suntem confruntați cu valori false și cu idoli falși care reprezintă piedici în calea spre Împărăția lui Dumnezeu. Iată-i: hedonismul, consumerismul, sinea egoistă, adică desfrânarea, iubirea de avuții și slava deșartă. Care este răspunsul nostru la această idolatrie modernă? Trebuie să părăsim comoditățile și mirajele acestei lumi căzute și să-L urmăm pe Domnul pe calea îngustă a crucii. Sfântul Tihon Zadonski spunea: «Crucea cu feluritele ei necazuri este, de fapt, steagul creștin sub care luptă creștinii pentru Împăratul lor Care a fost răstignit». Numai jertfa aduce rod și ne înalță spre piscul frumoaselor împliniri. Suferința și sângele Sfântului Ioan Botezătorul și ale tuturor martirilor strigă astăzi să încetăm a căuta viața tihnită și să începem a urma îndemnul Mântuitorului Hristos Care zice: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă»”.
Mănăstirea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” de la Strungari a fost înființată în anul 1990, însă monahismul a existat cu mult timp înainte în acest loc. Astfel, viața de obște de aici a început în jurul anului 1900, monahul Simeon fiind cel dintâi nevoitor cunoscut cu numele. După trecerea sa la cele veșnice, a viețuit aici monahul Varsanufie, originar din partea de nord a Moldovei, care a păstrat candela rugăciunii aprinsă timp de 26 de ani. Spre sfârșitul vieții, a primit haina preoției, slujind la altarul Mănăstirii Râmeț. De asemenea, părintelui Varsanufie i-a urmat fratele Ioan, acesta din urmă nevoindu-se în singurătate și rugăciune până la 7 ianuarie 1995, când s-a mutat la Domnul.