Începutul unui nou an școlar reprezintă o dată cu profunde semnificaţii, atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi şi dascăli, fiind momentul care concentrează într-un mod particular aşteptări şi vise, speranţe şi urări, resurse materiale şi sufleteşti. De asemenea, prima zi de școală este una de referință, de care cu toții ne aducem aminte cu multă emoție și pe care o retrăim intens, participând la bucuria copiilor noştri. O zi cu totul deosebită a fost și pentru copiii ocrotiți în cadrul Centrului de Zi „Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia, cărora le-au fost pregătite numeroase daruri cu ocazia debutului unui nou an școlar.
Animaţi de aceste sentimente curate, personalul acestui așezământ social, alături de preoţii Florin Croitoru şi Ioan Benchea şi de membrii comunităţii din zona Ampoi (municipiul Alba Iulia), s-a mobilizat pentru a face ca prima zi de școală să fie una memorabilă pentru cei 22 de beneficiari, oferindu-le toate rechizitele necesare în noul an școlar. În vreme ce copiii au primit cu multă bucurie în suflete darurile oferite, membrii Centrului de Zi și-au exprimat convingerea faptului că această atenție va constitui un imbold pentru tinerii învățăcei în pragul noului an școlar.
Centrul de Zi pentru copii „Cuvioasa Parascheva” a luat ființă în urmă cu trei ani în cadrul parohiei albaiuliene cu acelaşi nume și este un răspuns la nevoile identificate în rândul copiilor cu vârste între 6 și 14 ani din cartierele Ampoi I, II și III. Acești copii prezintă un risc crescut de eşec şi abandon şcolar datorită problemelor materiale, a lipsei de educaţie a familiilor din care fac parte și a condițiilor de trai. Cele mai dramatice situaţii le reprezintă copiii care provin din familii sărace, dezorganizate, monoparentale sau din familii numeroase, cu venituri mici.
Centrul de Zi pentru copii „Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia vine în întâmpinarea acestor probleme prin sprijin în efectuarea temelor şi a meditaţiilor, prin oferirea mesei de prânz şi a unei gustări la plecare, prin oferirea de alimente, haine, cărți și jucării, prin punerea la dispoziţie a materialelor didactice şi a rechizitelor şcolare necesare, pe de o parte, iar pe de altă parte prin consiliere psihologică pentru copii şi familiile acestora, activităţi de socializare, de creştere a încrederii în sine și de integrare.
Pr. Florin-Spiridon Croitoru