Slujba de binecuvântare a bisericii din filia Corna, protopopiatul Câmpeni

15 Septembrie 2019

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din filia Corna, parohia Roșia Montană II, protopopiatul Câmpeni. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. La finalul slujbei, pentru întreaga osteneală și râvnă de care a dat dovadă în activitatea pastorală și administrativă, părintele paroh Cornel Daniel Sicoe a fost hirotesit întru sachelar. De asemenea, ostenitorii și binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Arhipăstorului nostru Diplome de aleasă cinstire.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Vedem astăzi, cu durere, că sfintele biserici sunt aproape goale. De ce? Pentru că oamenii stau pe bulevard, sunt la piață, sunt pe terase, sunt pe terenul de sport sau la spectacole, la picnicuri, la pescuit și în alte locuri de agrement. Extra Ecclesiam nulla salus («În afara Bisericii nu există mântuire»), spunea oarecând Sfântul Ciprian. Și are dreptate, pentru că în biserică avem harul Sfintelor Taine, care ne sfințește; avem cuvântul Evangheliei, care ne zidește; avem Dumnezeiasca Euharistie care constituie pâinea pelerinului pe calea acestei vieți trecătoare. Mai presus de toate, în locașul bisericesc Îl avem pe Hristos prezent, pe El Care a promis că rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor. Auzind aceste lucruri, se cade să frecventăm casa Domnului, pentru că aici coboară Dumnezeu ca să satisfacă dorințele inimii, să răspundă rugăciunilor noastre și să ne ofere balsamul iubirii Sale iertătoare și tămăduitoare”.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Corna a fost edificată în urmă cu trei secole, în anul 1719, fiind ridicată cu multă osteneală și jertfă de către comunitatea de mineri din zonă. Locașul de cult este construit în formă de navă cu o singură boltă, de-a lungul timpului fiind efectuate numeroase lucrări de întreținere și renovare a bisericii. În anul 1901, șindrila de pe turnul edificiului a fost înlocuită cu tablă zincată, urmând ca în anii următori să fie refăcut în totalitate acoperișul bisericii. Începând cu anul 2015, parohia Corna a devenit filie a parohiei Roșia Montană II, comunitate păstorită de către părintele Cornel Daniel Sicoe începând cu luna decembrie a anului 2012. În ultimii ani, din dorința bunilor credincioși de aici, au fost efectuate ample lucrări de renovare și înfrumusețare a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, timp în care exteriorul locașului a fost restaurat în totalitate.

Share