Slujire arhierească în parohia Reghin-Iernuțeni

Vineri, 6 decembrie 2019, zi în care Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia Reghin-Iernuțeni, protopopiatul Reghin. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu. Începând cu anul 2010, comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de părintele Claudiu Chiorean, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Dacă prin Botez am devenit fii adoptivi ai Tatălui ceresc, atunci se cuvine să ne alipim de El cu încrederea pe care o are fiul în tatăl său și omul bolnav în medicul său. Adevăratul credincios poate spune cu Psalmistul: «Doamne, în mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta». Când noi îngenunchem la picioarele Domnului, atunci El ne poartă de grijă și ne tratează ca pe un copil mic al Său și pe toate le avem cu bucurie și binecuvântare. Când te predai Mântuitorului Dumnezeiesc, atunci El te ferește de multe răutăți și viața ta se umple de sens și de bucurie senină. Părintele Arsenie Boca ne îndeamnă la o predare integrală Dumnezeului Suprem, spunând: «Cel mai mare dar pe care putem să-l facem lui Dumnezeu este să ne predăm Lui pe noi înșine, pe viață». Acest lucru l-a făcut Sfântul Ierarh Nicolae, drept pentru care strălucește ca un luceafăr în ceata sfinților și mijlocește neîncetat pentru noi toți înaintea Tatălui ceresc”.

După celebrarea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba de binecuvântare a Centrului cultural-catehetic „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din parohia Reghin-Iernuțeni. Edificat începând cu anul 2016, în vecinătatea bisericii parohiale, acest așezământ a fost ridicat pentru a oferi copiilor și tinerilor un mediu propice pentru desfășurarea activităților cultural-educative din parohie. Lucrările de înfrumusețare au fost finalizate în toamna acestui an, urmând ca în data de 6 decembrie 2019, Părintele Arhiepiscop Irineu să binecuvinteze noul Centru cultural-catehetic. În semn de aleasă apreciere pentru contribuția adusă la edificarea acestui așezământ, Ierarhul nostru le-a oferit ostenitorilor și binefăcătorilor Diplome de aleasă cinstire.

Share