Sâmbătă, 7 decembrie a.c., zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Luduș II, comunitate păstorită de către părintele protopop Lucian Voșloban și părintele Constantin Savu. Începând cu ora 17.00, în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din oraș, Întâistătătorul Eparhiei noastre a asistat la concertul de colinde susținut de către artista Paula Seling. La finalul acestui moment deosebit, Ierarhul nostru, adresându-se celor prezenți, a evidențiat frumusețea și valoarea spirituală a colindului românesc.