8 Decembrie 2019
În contextul aniversării a 30 de ani de la căderea regimului comunist din România și a 60 de ani de la promulgarea Decretului 410/1959, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Mănăstirea Râmeț organizează un binevenit eveniment cultural și spiritual: un concert de colinde susținut de călugări și călugărițe din Eparhia Alba Iuliei și proiecția filmului documentar Decretul 410/1959 – Istoria răstignirii monahismului românesc. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 decembrie 2019, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, începând cu ora 18:00.
La 60 de ani de la promulgarea Decretului 410/1959, Televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV a realizat un documentar despre drama prin care a trecut monahismul românesc în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Realizat de Răzvan Clipici, documentarul Decretul 410/1959 - Istoria răstignirii monahismului românesc este un proiect de televiziune care vorbește despre reprimarea monahismului românesc de la jumătatea secolului al XX-lea. Emis în 28 octombrie 1959, Decretul 410 preciza că pot fi admiși în monahism bărbați cu vârsta de 55 de ani și femei la 50 de ani, dacă nu sunt căsătoriți și dacă nu au obligații pe baza Codului familiei. În urma acestuia, 92 de mănăstiri au fost închise și aproximativ 4750 de monahi au fost scoși afară din mănăstiri.
Din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment este delegat să participe realizatorul filmului documentar, domnul Răzvan Clipici, care va vorbi despre modul în care a realizat documentarul și trăirile avute în timpul filmărilor alături de monahii intervievați. Îi așteptăm cu mare drag pe toți cei care vor să afle multe lucruri puțin cunoscute despre o pagină neagră din istoria monahismului românesc și a Bisericii străbune.