Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 8 decembrie a.c., în parohia Teleac, protopopiatul Reghin, a avut loc prima ediție a festivalului de colinde, intitulat „Din cer senin, în ieslea din Viflaim”. Programul zilei a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către părintele paroh Ovidiu Ujică și părintele Teodor Maier, originar din localitatea Teleac. Începând cu orele 12, în biserica parohială, s-a desfășurat festivalul de colinde, iar dintre cei care au încântat sufletele celor prezenți îi amintim pe elevii Școlii Gimnaziale din Teleac (coordonați de înv. Dorina Cătărig), Alexia Aștilean, Dalia Fendrihan, Laura Sand, Larisa Cotoi, Andrei Mădălin, Diana German Duma, Loredana Pop, Dragoș Bocica, Silviu Nicolici, Raul și Denisa Nicolici, Andrei Ujică, Alexandru Haba și părintele Ovidiu Ujică.
Portul popular a fost din nou scos din „lada de zestre”, iar mulți dintre cei prezenți l-au purtat cu mare cinste. La final, toți colindătorii au primit diplome și icoane cu Nașterea Domnului. De asemenea, prin bunăvoința familiei Cotîrlă, toți copiii prezenți au primit numeroase daruri. La finalul acestei zile binecuvântate, în care prin glasurile colindătorilor am primit cu bucurie vestea venirii în lume a Mântuitorului, nu putem decât să aducem slavă lui Dumnezeu-Tatăl Care, „din cer senin”, L-a trimis pe Dumnezeu-Fiul pe pământ, să se nască în „ieslea din Viflaim”. Totodată, aducem mulțumiri participanților și tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestui eveniment deosebit, cu nădejdea că vor urma multe ediții ale acestui festival.
Pr. paroh Ovidiu Ujică