Vizită pastorală la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Cetatea Marii Uniri

La data de 29 septembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Ierarhul nostru s-a întâlnit cu elevii clasei a IX-a, secția Teologie Pastorală, cărora le-a vorbit despre Sfântul Grigorie Teologul, ocrotitorul clasei.

Marți, 29 septembrie 2026, de la ora 10.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia. Chiriarhul nostru, însoțit de părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean, directorul unității de învățământ, s-a întâlnit cu elevii clasei a IX-a, secția Teologie Pastorală, prilej cu care le-a vorbit despre Sfântul Grigorie Teologul, ocrotitorul clasei. Prin vizitele periodice pe care le efectuează la școlile teologice din Alba Iulia, Chiriarhul nostru se îngrijește îndeaproape de fortificarea spirituală a tinerelor generații.

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia a fost înființat în anul 1991, reprezentând una dintre instituțiile de învățământ de elită ale orașului Marii Uniri. Având ca plan general de activitate formarea conștiinței duhovnicești a viitorilor preoți și profesori de Religie, Seminarul Teologic din Alba Iulia urmărește, totodată, pregătirea de ansamblu a tinerilor teologi, planul de învățământ cuprinzând atât discipline teologice, cât și discipline laice. Din aprilie 2026, director al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia este părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean.

Text: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea

Share