8 Decembrie 2019
Sâmbătă, 5 decembrie 2019, la Centru de copii „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni-Cetate, a fost sărbătorită Ziua Internațională a Voluntariatului, o activitate practică reușită, nu doar teoretică, așa cum era în ceilalți ani, când doar vorbeam de acest termen. De ce a fost altfel acum? Pentru că în mijlocul copiilor au sosit cei zece seniori care își petrec săptămânal mult timp între copii. Această activitate se datorează proiectului „Generații”, derulat în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României (#CentreleGeneratii, #VoluntariSeniori, @frmr.ro). Ni s-a facilitat, astfel, o interacțiune între seniorii din comunitate și copiii cu care noi lucrăm, pentru care avem toată grija și răspunderea.
Ziua a reunit voluntarii cu copiii și lucrătorii din centru în activități tematice de sezon. La primire, „Steaua Crăciunului” a întâmpinat pe fiecare din seniori; brăduțul aștepta timid podoabele, ca și copiii curioși să vadă ce se va întâmpla. De asemenea, a fost vizitată expoziția de lucrări practice realizate de copii, în cadrul Clubului de pictură, desene de iarnă, felicitări, cizmulițe, omuleți de zăpadă, fulgi, steluțe; toate au impresionat pe oaspeții noștri, cu atât mai mult, cu cât erau lucrate de mânuțele copiilor!
Domnul prof. Pantelimon Popovici, unul din seniorii noștri, a vorbit despre voluntariatul pe care l-au făcut dintotdeauna profesorii. Acesta a precizat date exacte privind legislația în domeniu din țara noastră și a încheiat cu un îndemn: „Voluntariatul este activitatea prin care toată lumea câştigă: tu te dezvolţi, alţii iau exemplu de la tine şi cei pe care îi ajuţi, primesc ajutorul de care au atâta nevoie. Ce mai aştepţi? Începe şi împarte zâmbete tuturor; devino voluntar!”. Voluntarul care se ocupă de Clubul de muzică, doamna Geta Huiculescu, a colindat cu copiii, acompaniindu-i cu fermecătoarea-i chitară. Copiii participanți la Clubul de lectură nu s-au lăsat mai prejos și au dat viață, prin lectură live, lecturii „Ce aștepți de la Moș Nicolae?”.
În atelierul lui Moș Crăciun, copii și voluntari au realizat ornamente pe care apoi le-au așezat în brăduțul ce aștepta cuminte într-un colț. „Iubirea îmi inundă sufletul când vin aici, în mijlocul copiilor, și mă face să simt că sentimentul care trăiește și vibrează în mine este utilitatea, credința că viața însăși este o magie la orice vârstă!”, a spus atât de frumos și sensibil în cuvinte meșteșugite doamna Marinela Dănilă. La încheierea activității, seniorii au primit daruri de la sponsorul proiectului „Generații”. Ne arătăm recunoștința față de seniorii care vin cu atâta dragoste între copii, ajutându-i cu răbdare, cu dragoste și cu toată priceperea lor! Dumnezeu să-i binecuvânteze cu sănătate și bucurii nemăsurate și Îl rugăm să ne rămână alături și după finalizarea proiectului!
Pr. Filimon Lucian Sușu