Mesaj de mulțumire al părintelui protopop Teofil Slevaș

23 Decembrie 2019

De fiecare dată, Praznicul Nașterii Domnului și sărbătorile, în general, pe lângă bucuria împărtășirii și comuniunii cu cei dragi, aduc și sentimentul de a fi mai buni, mai darnici sau mai aplecați spre cei în suferință. Astfel, campaniile de întrajutorare și donații inițiate de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei prin sectorul social-filantropic completează cu succes nevoile tuturor beneficiarilor din centrele sociale din cadrul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia, asigurând confortul necesar pentru o viață normală, compensând astfel suferința sau lipsa dragostei părintești.

În acest context, cei 30 de copii cu diverse dizabilități din Casele de tip familial „Sfânta Ana” și „Sfânta Maria” din Alba Iulia au fost „vizitați de Moș Crăciun” în aceste zile și au primit daruri și donații de la diverse persoane sau familii, de la parohiile protopopiatului, diverse firme, școli sau asociații, acoperind astfel toate nevoile celor mici. Dincolo de darurile primite, copiii au fost copleșiți de dragostea și sensibilitatea celor care i-au vizitat sau colindat.

În semn de recunoștință, beneficiarii din cadrul celor două așezăminte transmit un mesaj profund de mulțumire tuturor donatorilor, sponsorilor și persoanelor care au înțeles că mai de folos este a da și a plini cuvântul Domnului: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40). Vă mulțumim tuturor și vă dorim sărbători binecuvântate.

Pr. protopop Teofil Slevaș
Coordonatorul așezămintelor „Sfânta Ana” și „Sfânta Maria” din Alba Iulia


Share