13 Februarie 2020
În perioada 9-13 februarie 2020, la Mănăstirea Oașa, s-a desfășurat o tabără recreativă la care au luat parte membrii Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) Alba Iulia. În cadrul activităților derulate, studenții au luat parte la ascultările specifice vieții mănăstirești: la procesul de obținere a tămâii, la prepararea mirului, la pregătirea mâncării, dar și la unele îndeletniciri culturale, precum inventarierea și indexarea cărților din bibliotecă. De asemenea, studenții au participat la cursuri de muzică psaltică, susținute de către Claudiu Stuparu, profesor de muzică bizantină, membru al corului psaltic „Nectarie Protopsaltul” din București.
De asemenea, în cadrul taberei, studenții au desfășurat o drumeție pe Muntele Fetița (Șureanu), fiind însoțiți de către părintele Silvan, starețul Mănăstirii Oașa. Pe acest masiv, tinerii au poposit la paraclisul așezământului monahal, prilej cu care au intonat câteva imne religioase și cântece patriotice, după care au servit un ceai cald. Pe parcursul taberei, s-au născut noi idei, proiecte și perspective inedite pentru studenții Universității albaiuliene.
Scopul taberei a fost acela de a-i „elibera” pe studenți din rutina confortului zilnic, tinerii dobândind astfel „oxigenare” și revigorare duhovnicească. Pe parcursul zilelor, activitățile participanților s-au desfășurat sub coordonarea părintelui diacon Răzvan Brudiu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Totodată, în cadrul taberei au fost prezenți părintele Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, și părintele Cristian Rațiu, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care s-au implicat dimpreună cu studenții la activitățile derulate pe parcursul celor patru zile.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei
Foto credit: Sebastian Trifina