Inaugurarea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Geogel, protopopiatul Aiud

20 Februarie 2020

Miercuri, 19 februarie 2020, a avut loc inaugurarea bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Geogel, protopopiatul Aiud (județul Alba). Evenimentul a avut loc cu prilejul încheierii proiectului de restaurare a locașului de cult și a împrejmuirii și amenajării cimitirului din localitate, în prezența părintelui protopop Ioan Bogdan, a specialiștilor restauratori, a echipei de proiect, a preotului paroh împuternicit de către Arhiepiscopia Alba Iuliei, părintele Daniel Pașcanu, managerul proiectului, și a comunității din localitate. Proiectul de restaurare a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională din Programul Operațional Regional 2014-2020.

Declarată monument istoric în anul 1955, biserica „Sfinții Mihail și Gavril” din localitatea Geogel, în care se slujește neîntrerupt de 260 de ani, a fost restaurată cu fonduri europene nerambursabile. Construcția din lemn are o structură unică în România, datorita altarului din piatră și a elementelor de arhitectură deosebită. Edificată în 1751, an consemnat pe ancadramentul ușii de la intrarea de sud, spre naos, biserica a suferit în timp transformări importante, din construcția inițială păstrându-se naosul, acoperit cu o boltă semicilindrică, și pronaosul.

Începând cu anul 2015, a fost declanșat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 un proiect complex de conservare-restaurare a bisericii de lemn din localitatea Geogel și a cimitirului în care este amplasată. Proiectul, derulat între anii 2018-2020, a vizat punerea în evidență și explicarea complexității și valorii monumentului, rezultat al mai multor etape majore de edificare și transformare. Acest obiectiv a fost atins prin măsuri reținute de înlăturare a elementelor parazitare, remediere și restaurare a elementelor constructive și a suprafețelor arhitecturale și menținerea cât mai discretă a elementelor și sistemelor tehnologice introduse.

Pictura interioară și icoanele mobile au făcut obiectul unui proiect amplu de conservare, fără operațiuni de repictare sau reconstituire. De asemenea, au fost necesare lucrări minuțioase specifice lucrărilor de conservare-restaurare a suprafețelor murale și a suprafețelor pictate pe lemn. Astfel, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Geogel este primul locaș de cult din Arhiepiscopia Alba Iuliei care a fost restaurat din fonduri europene. În jurul acestuia, s-a realizat un traseu turistic cu obiective naturale și culturale, prin intermediul căruia toți doritorii sunt invitați să descopere valorile locului, parcurgând ruta: Aiud - Râmeț - Ponor - Geogel - Mogoș - Abrud.

Share