28 Februarie 2020
Vineri, 28 februarie 2020, în Cetatea Marii Uniri, a avut loc o serie de evenimente comemorative dedicate revoluționarilor Horea, Cloșca și Crișan, conducători ai Răscoalei țărănești din Transilvania de la anul 1784. Cu acest prilej, începând cu ora 10.00, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la obeliscul din fața Porții a III-a a Cetății Alba Carolina (locul întemnițării lui Horea, Cloșca și Crișan), unde a avut loc o manifestare dedicată acestor eroi ai neamului nostru. În cadrul evenimentului, a fost prezentat contextul politic al Transilvaniei la sfârșit de secol XVIII, cadru istoric în care aceștia au luptat pentru identitatea și libertatea românilor ardeleni.
De asemenea, începând cu ora 10.30, la monumentul de pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba parastasului pentru eroii Horea, Cloșca și Crișan, cu ocazia împlinirii a 235 de ani de la trecerea lor la cele veșnice, după care a rostit un cuvânt de învățătură. Apoi, au fost rostite alocuțiuni în care a fost reliefată importanța sacrificiului celor trei conducători ai Răscoalei de la 1784, după care au fost depuse coroane și jerbe de flori la monumentul închinat lui Horea, Cloșca și Crișan. La eveniment au luat parte oficialități centrale și locale, elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, membri ai Societății cultural-politice „Avram Iancu” – filiala Alba Iulia, dar și numeroși credincioși.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „La sfârșitul secolului al XVIII-lea, poporul român din Transilvania, aflat sub stăpânirea habsburgică, era în primejdia de a-și pierde limba maternă și credința dreaptă. Supus muncii grele și taxelor, acesta era dornic de descătușare și încerca să se ridice. În fruntea iobăgimii din Munții Apuseni, se aflau Horea, Cloșca și Crișan, care s-au jertfit pentru cauza românilor înrobiți. Fapta lor de atunci a devenit un izvor de susținere a conștiinței românești, drept pentru care le aducem astăzi omagiul nostru”.