În parohia Delenii, protopopiatul Târnăveni, finalul primei săptămâni a lunii martie a fost bogat în activități ce au avut ca scop omagierea mamelor din comunitatea noastră. Astfel, sâmbătă, 7 martie 2020, s-a derulat cea de-a doua ediție a proiectului „Bunicii comunității”, în cadrul căruia un grup de copii însoțiți de părintele paroh Silviu Jimborean și de doamna educatoare Camelia Madac au vizitat vârstnicii din parohie care se află pe patul de suferință, pentru a aduce un omagiu mamelor și bunicuțelor greu încercate, dar și pentru a le oferi, preț de câteva minute, ocazia de a-și abate gândurile de la necazurile și suferințele prin care trec, prin energia și starea de bine pe care cei mici le transmit într-un mod atât de plăcut și miraculos. Gazdele, cu lacrimi de emoție și de bucuria neuitării, au primit vizita plină de căldură a copiilor care cu mare entuziasm și dăruire le-au oferit mărțișoare, felicitări, câte o cutie de ciocolată, precum și „buchete” de cântece și poezii dedicate mamei, iar din partea părintelui paroh, bunicii au primit câte o floare, o carte cu Paraclisul Maicii Domnului și o iconiță cu Învierea Domnului.
Duminică, 8 martie, imediat după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc o dublă festivitate de premiere: au fost prezentate rezultatele din cadrul seminarului-concurs intitulat „Arborele genealogic al familiei mele”, în cadrul căruia fiecare copil a avut de realizat arborele genealogic al propriei familii, utilizând mijloace creative și inovative. Pentru realizarea lucrărilor, aceștia au fost încurajați să colaboreze cu părinții și bunicii pentru a prezenta cât mai multe generații de antecesori și pentru a obține informații cât mai interesante și inedite despre familia lor (cu cine se aseamănă, ce ocupații/hobby-uri/îndeletniciri aveau înaintașii lor etc.). Cele mai bune lucrări au fost premiate cu diplome și premii în bani, icoane, cărți religioase și școlare. Cel de-al doilea moment de premiere a vizat mamele „eroine” din parohie, care au minim trei copii. În acest sens, un număr de 18 persoane au primit din partea părintelui paroh diplome de apreciere, mulțumire și recunoaștere pentru efortul și jertfa de a aduce pe lume și a educa în spiritul valorilor Ortodoxiei un număr mare de copii. De asemenea, toate doamnele și domnișoarele prezente la biserică au primit câte o floare, ca semn de mulțumire și felicitare pentru tot ceea ce fac pentru întreaga societate.
Inițiativa acestor activități aparține parohiei noastre și doamnei educatoare Camelia Madac și vizează, pe de o parte, omagierea mamelor și femeilor și recunoașterea eforturilor pe care acestea le fac constant pentru familie și pentru comunitate, iar pe de altă parte urmărește completarea educației formale a copiilor prin inserarea valorilor și normelor creștine, de a-i ajuta să crească frumos spre înălțimi, dar și de a cultiva în conștiința tinerei generații dragostea de a dărui, precum și tradiția de a-și prețui mamele și familia în general.
Pr. Silviu Jimborean