Noi îndrumări pentru parohii şi mănăstiri în condiţiile ultimelor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID-19

22 Martie 2020

Aseară târziu autorităţile competente au adoptat noi măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor şi a întrunirilor, având diferite date şi ore de intrare în vigoare. Ordonanţa militară nr. 2, care le aprobă, este publicată în Monitorul oficial din noaptea în care a trecut.

În temeiul art. 3 al Ordonanţei militare nr. 1 parohiile şi mănăstirile din Biserica Ortodoxă Română au făcut pregătiri laborioase pentru a organiza desfăşurarea Sfintei Liturghii în afara lăcaşului de cult, în prezenţa a maximum 100 persoane, aflate la cel puţin 1 metru una de cealaltă.

Întrucât, prin raportare la art. 5 alin 5 din Ordonanţa militară nr. 2, măsura evitării formării grupurilor mai mari de trei persoane intră în vigoare începând cu data de 23 martie 2020 ora 22.00 şi nu se face referire la vreo eventuală abrogare a desfăşurării evenimentelor în aer liber cu maximum 100 de persoane, astăzi Sfânta Liturghie se va desfăşura potrivit celor deja stabilite, în afara lăcaşului de cult.

După consultarea cu autorităţile publice competente, Patriarhia Română va aduce noi precizări privind modul de desfăşurare a slujbelor în viitor.

Cancelaria Sfantului Sinod
(22 martie 2020)

Foto credit: basilica.ro


Share